De la persecuțiile lui Nero până la convertirea împăratului roman Constantin la creștinism, Biserica creștină și mai ales adepții acestei biserici au suferit extrem de mult până la declararea acestei religii ca fiind religia oficială a Imperiului Roman.
În decursul mai multor secole, Biserica creștină a trebuit să îndure crunte persecuții și suferinte, creștinii fiind acuzați de mai multe ori pentru diferite catastrofe cum ar fi marele incendiu din anul 64, care a distrus trei dintre paisprezece cartiere ale capitalei.
Cum a ajuns creștinismul în Roma?
În prima jumătate a secolului 1 un grup de evrei palestinieni și-au întemeiat propria religie care îl identifica pe Isus din Nazaret cu Mesia. Aceasta este povestea apariției creștinismului. Această religie, încă în primele ei stagii, a început să se dezvolte în Ierusalim, după împrăștiindu-se în întreg Orientul Mijlociu, apoi în întreg Imperiul Roman.
După răstignirea lui Isus pe Dealul Golgota de către pretorul roman Pilat din Pont, acesta își lasă în grijă rolul de conducător al discipolilor lui Sfântul Petru.
Sfântul Petru era un fost pescar care locuia în Capernaum, în casa soacrei sale împreună cu soția sa. Devenit discipol al lui Isus, a călătorit cu acesta, ajungând figura proeminentă în rândul celor 12 apostoli.
Chiar dacă era un bărbat încăpățânat și emotiv, Sfântul Petru s-a bucurat în timpul vieții lui de atenție specială din partea lui Isus. Așa că, după moartea acestuia, Sfântul Petru este recunoscut ca fiind noul cap al Bisericii creștine.
În ciuda firii sale impulsive, Sfântul Petru dă dovadă de vrednicie pentru noul său rol și noile sale responsabilități în Biserica creștină. Inimos, ascuțit la limbă și profund credincios, Petru avea har.
Pe vremea când biserica creștină încă se lupta pentru a se ridica pe propriile picioare, Petru a fost nevoit să călătorească mult, propovăduind, convertind, vindecând bolnavii și înviind morții. Prin aceste călătorii Petru ajunge să se stabilească la Roma.
Pe vremea aceea, pe când religia creștină nu era tolerată de romani, adepții acestei religii erau marginalizați de către societate și de multe ori persecutați. Din această cauză după marele incendiu din Roma care a distrus o mare parte din oraș în anul 64 creștinii au fost făcuți răspunzători și persecutați.
Se spune că în aceste persecuții a creștinilor din anul 64 a fost omorât și Sfântul Petru, acesta fiind răstignit cu picioarele în sus și îngropat în Roma.
Ascensiunea Bisericii creștine în Roma
După încă o moarte a unui bun lider al Bisericii creștine, aceasta începe să se adapteze în funcție de regulile împăratului, fiind nevoită să supraviețuiască indiferenței și ostilității Imperiului Roman.
Sfântul Petru va ajunge să fie recunoscut ca primul papă, succesorii acestuia rămânând în Roma, ținând în viață religia dar în același timp impunându-și supremația asupra celorlalte figuri ale Bisericii aflate în plină afirmare.
De următorii papi după Sfântul Petru până la Victor 1 nu se știu multe, în afara unor legende. După acești papi vine o perioadă de prosperitate pentru Biserica creștină. Aceasta începe să prindă putere, și adepții acestei religii au început să fie tolerați de societate.
Totuși numai în perioada Împăratului Constantin religia creștină este complet acceptată.
Transformarea Bisericii creștine în Biserica romană
După mult timp de persecuții și suferință, religia creștină este acceptată, însuși Împăratul convertindu-se la creștinism.
Importanța convertiri lui Constantin la creștinism este extrem de mare. Nu numai că el a întărit toleranța față de creștinism, lucru făcut și de alți Împărați înaintea sa, dar acum era să fie de durată.
De asemenea, el a convocat Primul Conciliu de la Niceea, care a condamnat mai multe erezii creștine și a formulat învățăturile ce vor deveni Crezul Niceean, creștinismul devenind parte a structurii și filozofiei statului Imperial.
De aici începe istoria Bisericii romane, urmând după puțin timp ca Împăratul Teodosiu să declare creștinismul religia oficială a statului în 28 februarie 380.
Lasă un răspuns